Iubirea ?naltă, eliberează, vindecă, ?mplineste. Iubirea izbucneste c?nd nu te astepti, unde nu te astepti. Poti sta ascuns ?ntre zidurile unei cetăti ?ntărite sau ?n spatele unor zăbrele otelite - iubirea va răzbate si p?nă la tine. Fie ca dragostea lui Dumnezeu să te urmărească si ?n această săptăm?nă! (I.P.)

-_-_-_-_-

Frumusetea dragostei

"Oare există ceva mai frumos ?n viata aceasta dec?t un t?năr si o t?nără care se prind de m?nă si ?si unesc inimile curate, pornind ?mpreună pe cărarea căsniciei? Poate fi ceva mai frumos dec?t o dragoste la ?nceput de drum?"

"Da, există ceva mai frumos, si anume privelistea unui bărbat si a unei femei cu peri cărunti care au parcurs ?mpreună urcusurile si pov?rnisurile acestei cărări. M?inile lor sunt zb?rcite si noduroase, dar ei continuă să se tină de m?nă; fetele lor sunt brăzdate de riduri ad?nci, dar tot iradiază o seninătate si o liniste aparte; inimile lor sunt fizic obosite, dar tot puternice prin dragostea si devotiunea ce si le poartă unul altuia. Da, există ceva mai frumos dec?t dragostea la ?nceput de drum - dragostea trecută prin focurile vietii." (Autor necunoscut)

-_-_-_-_-

Dumnezeu te iubeste

Pasagerii din autobus priveau compătimitori la t?năra femeie cu baston alb ce urcase cu grijă treptele de la usa din fată. Era frumoasă. A plătit soferului si, pipăind numerele scaunelor de-a lungul intervalului, a găsit locul ce i-a fost indicat de acesta. S-a asezat pe scaun, si-a pus poseta pe genunchi, sprijinindu-si bastonul de picioare.

Susan, ?n v?rstă de 34 de ani, orbise ?n urmă cu un an. O greseală medicală o azv?rlise brusc si pe neasteptate ?ntr-o lume a ?ntunericului, a nemultumirii, a frustrării si a autocompătimirii. C?ndva o femeie extrem de independentă, Susan se simtea acum condamnată, consider?ndu-se o povară, o fiintă neputincioasă si neajutorată pentru toti din jurul ei.

"Cum de mi s-a putut ?nt?mpla asa ceva?" se ?ntreba ea mereu cu inima plină de amărăciune si supărare. ?nsă oric?t a pl?ns, oric?t s-a frăm?ntat, oric?te ?ntrebări si-a pus si oric?t s-a rugat, tot a trebuit să accepte adevărul necrutător că nu v-a mai vedea niciodată lumina zilei. Peste optimismul ei de odinioară at?rnau norii grei ai depresiei. Simpla parcurgere a fiecărei zile era un exercitiu frustrant si extrem de istovitor. Si nu avea pe nimeni altcineva pe care să se poată sprijini dec?t pe Mark, sotul ei.

Mark era ofiter de aviatie. Inima lui bătea pentru Susan, pe care o iubea din tot sufletul. ?si văzuse sotia prăbusindu-se ?n disperare c?nd si-a pierdut vederea si era hotăr?t să o ajute să dob?ndească puterea si ?ncrederea ce-i puteau reda independenta. Desi pregătirea militară ?l formase pe Mark să facă fată chiar si celor mai impresionante situatii, el stia că aceasta era cea mai dificilă bătălie cu care trebuia să se confrunte si pe care trebuia să o c?stige.

?n cele din urmă, Susan s-a simtit pregătită să se re?ntoarcă la slujba ei, dar cum să ajungă la vechiul loc de muncă? ?nainte lua autobusul, dar acum se simtea terorizată la g?ndul de a iesi singură ?n oras. Mark s-a oferit să o ducă ?n fiecare dimineată cu masina, desi lucrau ?n părti diametral opuse ale orasului. La ?nceput, aceasta a linistit-o pe Susan, ?mplinind ?n acelasi timp nevoia lui Mark de a-si proteja sotia lipsită de vedere, care se simtea cumplit de nesigură c?nd se punea problema să ?ndeplinească chiar si cea mai mică sarcină.

?nsă foarte cur?nd, Mark si-a dat seama că nu vor putea continua asa pe termen lung - era prea obositor, si mult prea costisitor. A fost nevoit să recunoască faptul că Susan va trebui să meargă din nou cu autobusul. Dar p?nă si numai g?ndul de a-i ?mpărtăsi aceasta sotiei lui ?i ?ngheta inima. Era ?ncă at?t de fragilă, de plină de amărăciune. Cum va reactiona? Exact după cum prevăzuse Mark, Susan a fost ?ngrozită la ideea de a merge din nou cu autobusul. "Sunt oarbă, Mark! - a exclamat ea cu durere ?n glas. De unde să stiu unde trebuie să cobor? Mă simt de parcă m-ai abandona." I se fr?ngea inima să o audă asa, dar stia ce trebuie să facă. I-a promis lui Susan că ?n fiecare zi, at?t la plecare, c?t si la ?napoiere, o va ?nsoti pe autobus, si aceasta at?t c?t va fi nevoie, p?nă ce se va simti sigură pe ea.

Timp de două săptăm?ni, zi de zi, Mark - ?mbrăcat ?n uniformă militară - a ?nsotit-o pe Susan la serviciu si ?napoi. A ?nvătat-o cum să se bazeze pe celelalte simturi ale ei, mai ales pe auz, pentru a determina unde se află, si cum să se adapteze la noua ei situatie. A ajutat-o să se ?mprietenească cu soferii, care o puteau urmări la urcare si la cobor?re si care ?i puteau rezerva c?te un loc ?n autobus. O făcea să r?dă, chiar si ?n acele zile mai putin bune, c?nd se ?mpiedica la cobor?rea din autobus sau c?nd scăpa poseta pe jos. ?n fiecare dimineată mergeau ?mpreună, iar Mark lua apoi taxiul p?nă la locul lui de muncă. Cu toate că această practică era mai costisitoare si mai epuizantă dec?t cea anterioară, Mark stia că era doar o problemă de timp p?nă ce Susan va fi ?n stare să meargă singură cu autobusul. El credea ?n ea, ?n acea Susan pe care o cunoscuse ?nainte ca ea să-si piardă vederea, care nu se temuse niciodată de nici o provocare si care absolut niciodată nu s-ar fi dat bătută si nu ar fi renuntat.

Si a venit ziua ?n care Susan a considerat că este pregătită să meargă singură cu autobusul. Luni dimineata, ?nainte ca să pornească la drum, si-a aruncat bratele ?n jurul lui Mark - ?nsotitorul ei, sotul ei, prietenul ei cel mai bun. Ochii ?i erau plini de lacrimile multumirii pentru loialitatea lui, pentru dragostea si răbdarea lui. Si-au luat rămas bun si pentru prima dată, fiecare si-a văzut de drumul lui. Luni, marti, miercuri, joi...

Fiecare zi a decurs perfect si Susan nu se simtise niciodată mai bine. Era din nou pe picioarele ei! Mergea singură la lucru!

Vineri dimineata, Susan a luat ca de obicei autobusul spre locul de muncă. Pe c?nd a vrut să coboare, soferul a murmurat: "Măi să fie, chiar vă invidiez!" Susan nu era sigură că soferul i se adresase ei. La urma urmei, cine si de ce să invidieze o femeie lipsită de vedere care de un an de zile se lupta să găsească curajul de a trăi mai departe? Curioasă, l-a ?ntrebat pe sofer: "Nu vă supărati, de ce spuneti că mă invidiati?" "Trebuie să fie un sentiment tare plăcut să vă stiti at?t de ocrotită", a răspuns soferul. Ne?nteleg?nd la ce se referă, Susan l-a ?ntrebat din nou nedumerită: "Ce vreti să spuneti? Cum adică: at?t de ocrotită?" "Stiti, a venit răspunsul, azi e vineri. Si de luni ?ncoace, ?n fiecare zi, tot văd un domn bine, ?n uniformă militară, care vă urmăreste de peste drum cum cobor?ti din autobus. De fiecare dată se asigură că treceti strada ?n sigurantă si vă conduce cu privirea p?nă ce intrati ?n clădire. Apoi vă trimite un sărut din v?rful degetelor, vă face cu m?na si ia taxiul. Sunteti tare norocoasă, stimată doamnă!"

Lacrimi de fericire se rostogoleau pe obrajii ?mbujorati ai tinerei cu bastonul alb. Acum ?ntelegea: desi nu ?l putuse vedea cu ochii, Susan simtise ?n permanentă prezenta lui Mark. Era at?t de fericită, nespus de fericită, fiindcă el ?i făcuse un dar mai grozav dec?t vederea, un dar pe care nu trebuia să-l vadă ca să creadă - darul dragostei, ce poate aduce lumină acolo unde a domnit ?ntunericul.

La fel veghează Dumnezeu asupra noastră. S-ar putea să nu stim că este prezent. Nu avem cum să-I vedem fata. ?nsă cu toate acestea, El nu lipseste de l?ngă noi, El este aici! Fie ca acest g?nd să-ti ?nsenineze ziua: răm?i binecuv?ntat si fii binecuv?ntare stiind că "Dumnezeu te iubeste - chiar si atunci c?nd nu-L cauti cu privirea"! (Autor necunoscut)