Dăltuieste ?n piatră
Nr. 36 / 30-09-2003
Prietenul adevărat iubeste oric?nd, si ?n nenorocire ajunge ca un frate. (Proverbe 17:17) *** Dăltuieste ?n piatră (primită de la HOREN Brasov)
Se spune că odată, ?ntr-o vară nespus de fierbinte si secetoasă, doi prieteni străbăteau ?mpreună desertul. Ca să le treacă vremea mai repede, povesteau vrute si nevrute si, cum nu rareori se ?nt?mplă, la un moment dat au ajuns să se certe, iar unul dintre ei l-a lovit pe celălalt peste obrazul drept. Te-ai astepta ca acesta din urmă să-l fi ?ntors si pe cel st?ng? Nu, nu a fost asa, ci prietenul lovit peste fată, fără să spună nici măcar un singur cuv?nt, s-a aplecat si a scris ?n nisip:
ASTAZI, PRIETENUL MEU CEL MAI BUN M-A LOVIT PESTE OBRAZUL DREPT.
Si-au continuat drumul ?mpreună si, ?ntr-un t?rziu, au ajuns la o oază, unde au hotăr?t să facă o baie. Cel lovit peste obraz si-a pierdut echilibrul si a alunecat spre partea mai m?loasă, risc?nd să fie ?nghitit ?n ad?nc, dar m?na puternică a prietenului său l-a tras afară. După ce si-a revenit din spaima prin care trecuse, cu m?na ?ncă tremur?ndă, cel salvat a dăltuit ?n piatră:
ASTĂZI, PRIETENUL MEU CEL MAI BUN MI-A SALVAT VIATA.
Prietenul care ?si lovise cel mai bun prieten peste obrazul drept, ca apoi, nu după mult timp, să ?l scape de la un sf?rsit tragic, l-a ?ntrebat:
- C?nd te-am lovit peste obrazul drept, ai scris ce-am făcut ?n nisip, iar acum, că te-am salvat, dăltuiesti ?n piatră. De ce?
După c?teva clipe de tăcere, cel ?ntrebat răspunse: - C?nd cineva te răneste, fapta lui ar trebui ?ncredintată ?ntotdeauna nisipului, de unde v?ntul iertării o poate sterge, ?nsă c?nd cineva ?ti face un bine, trebuie să-i dăltuiesti fapta ?n piatră, de unde nici ploaia, nici v?ntul n-o pot sterge niciodată.
?NVATĂ SĂ-TI SCRII DURERILE PRICINUITE DE ALTII ?N NISIP, ?N SCHIMB BINECUV?NTĂRILE, DĂLTUIESTE-LE ?N PIATRĂ!
Spun unii că n-ar fi nevoie dec?t de c?teva minute ca să descoperi un om deosebit, că-ti trebuie, ?nsă, ?n jur de o oră ca să-l apreciezi, o zi ca să-l iubesti, iar apoi - de cele mai multe ori - nu-l mai poti uita o viată-ntreagă. Ai si TU astfel de oameni ?n viata TA? Ei există, cu sigurantă există si ?n viata TA. S-ar putea, ?nsă, să fii fie prea trist, fie prea grăbit ca să-ti amintesti. Opreste-te pret de c?teva clipe si re?nvată să trăiesti prietenia... Iar dacă totusi sustii sus si tare că TU nu cunosti astfel de oameni, poate n-ar fi rău să-ti deschizi ochii si să privesti ?n jurul tău. Vei fi surprins să constati că - ce minunat! - nu esti ?n nici un caz singur pe lume.

:: Doresc sã caut altceva
:: Înapoi la prima paginã